luni, 12 mai 2014

Lupul, dincolo de povesti

Pus deseori sa joace rolul celui rau in  basmele si legendele multor popoare, lupul a fost mai mereu nedreptatit de literatura si chiar de istorie.

Povesti celebre - ca Scufita Rosie sau Cei Trei Purcelusi - i-au facut pe copii de pretutindeni sa se teama de lupul cel rau care mananca oi, vite si chiar pe bunica, daca se lasa pacalita de acesta si il primeste in casa... Acest sentiment transformat chiar in ura la nivelul oamenilor maturi, a dus la uciderea in masa a lupilor in cele mai multe tari din Europa si chiar din lumea intreaga, ruda salbatica a cainelui fiind din ce in ce mai aproape de disparitie. Spre mandria noastra, in Muntii Carpati continua sa traiasca in imediata vecinatate a oamenilor aproape o treime dintre lupii europeni, pe care World Wide Fund for Nature (Fondul Mondial pentru Natura) incearca sa-i protejeze prin campanii complexe.


 In cadrul acestui proiect, s-a reusit prinderea apoi instalarea de radio-emitatoare pe un numar de 12 lupi din 7 haite diferite. Apoi, participantii la actiune au petrecut nopti intregi in munti, dormind chiar sub cerul liber, pt a putea observa comportamentul lupilor.


Luand in considerare toate aceste incercari de a-i salva de la disparitie, se pare ca povestea lupilor din Romania va avea - in viitorul apropiat - un final fericit.

Lupul cenusiu (canis lupus) face parte din familia canidelor (care mai cuprinde vulpile, sacalii si coiotii) fiind cel mai mare dintre cele 40 de rase de lupi cunoscute. Putand atinge pana la 1 m inaltime si chiar 2 in lungime,  acest masiv pradator vaneaza numai noaptea, in special caprioare, elani si reni, hranindu-se in perioadele de criza si cu fructe de padure, pasari, pesti si castori. Aria de raspandire a lupului cenusiu este in principal nordul Americii, doar in cateva state din aceasta zona existan o populatie de lupi destul de mare pentru a nu fi pe cale de disparitie. Haita este formata din din 2 pana la 15 lupi, iar membrii sunt in principal familia si rudele mai apropiate.

Comunicarea este foarte importanta, lupul folosindu-si infricosatorul urlet pt a-si chema puii, pt a aduna haita "la masa" sau pt a avertiza alte haite asupra unui posibil pericol. Din cauza omului (principalul dusman al lupului ) a bolilor si a foametei aceste animale nu traiesc in salbaticie mai mult de 10 ani.

Pe acelasi continent, dar in sudul Americii de Nord traieste lupul mexican (canis lupus baileyi), ajuns pe aceste meleaguri dupa ce a fost practic gonit de vanatorii din statele sudice ale S.U.A., ultimul exemplar fiind impuscat in 1970. De aceea in Mexic exista o lege care interzice vanatoarea lupilor, pedeapsa pt uciderea lor fiind 4 luni de inchisoare. In prezent, singurii lupi care mai traiesc in mediul lor natural provin din centrele speciale de crestere, de unde, cand ating varsta maturitatii (intre 1 si 2 ani) sunt readusi inapoi in libertate sub supravegherea atenta a zoologilor. Lupul mexican este cea mai mica rasa dintre speciile cu blana gri, iar hrana lor consta din antilope, iepuri sau alte rozatoare.

Una dintre rasele cele mai interesante din punctul de vedere al zonei in care traieste este lupul etiopian, deseori vazut in campiile cu vegetatie ierboasa sau in muntii cu altitudini de pana la 4300 m din sudul acestei tari africane. De asemenea, in etiopia exista si un mare parc national, situat in muntii Bale, unde traiesc singurii 600 lupi etiopieni din lume; numarul celor care inca mai exista in salbaticie nu depaseste 1000 exemplare. Avand o coada de 33 cm si o greutate de 15-18 kg, lupul etiopian se hraneste cu mamifere mici, in special cartite, iepuri sau soareci de camp, adultii mestecand mancarea inainte de a o da puilor. Ca majoritatea lupilor din lume, si cel etiopian este pe cale de disparitie fiind ocrotit prin lege.

Singur pe un teritoriu foarte intins, lupul polar sau arctic este rasa care traieste in cele mai grele conditii: la temperaturi cu mult sub 0 grade, 5 luni intuneric pe an si multe saptamani fara hrana. De aceea lupii arctici nu sunt deloc mofturosi la mancare, vanand orice animal pe care-l prind, hranindu-se inclusiv cu oasele, pielea sau blana vietatii respective. Desi traiesc in zona polara blana lor nu este alba, putand varia de la rosu ,alb sau gri pana la negru. Liberi pe un teren vast si departe de armele oamenilor, totusi lupii arctici nu traiesc in medie mai mult de 7 ani.

Lupul roscat (canis rufus) nu este o rasa propiu-zisa ci o incrucisare reusita intre lupul gri si coiot. Desi este considerat un animal recent aparut, exista totusi fosile care dovedesc prezenta pe pamant a lupului roscat inca de acum 750.000 ani, fiind cea mai apropiata ruda a primelor specii de caini americani. Traieste in sud-estul Statelor Unite, preferand pt culcus zonele nisipoase situate de-a lungul coastelor sau scorburile copacilor. Hrana sa consta in pasari, iepuri si rozatoare mici, rar existand 2 sau 3 lupi care isi unesc fortele pt a ataca animale mai mari.

Am vorbit despre lupi albi, etiopieni, roscati americani si am ajuns, in sfarsit, la fioroasele carnivore cu colti care traiesc si in zonele noastre: lupii europeni. La fel ca si celelalte rase, si lupul cu blana sura din Europa este in multe tari pe cale de disparitie. Astfel cele aproape 250 exemplare din Italia sunt ocrotite de lege, la fel ca si in Norvegia, Suedia sau Marea Britanie, tara in care ultimul lup salbatic a murit in 1743! De asemenea in Spania si Portugalia exista o organizatie numita "Grupa Lobo", care are ca scop protectia lupilor din Peninsula Iberica.

Lupul romanesc a fost si este in atentia multor cercetatori din lumea intreaga. Mai mult de atat, din 1994, Fondul Mondial pemtru Natura desfasoara un amplu program pentru salvarea lupilor din muntii Piatra Craiului, printre singurii care traiesc in vecinatatea omului. Zona in care "copii noptii " - cum ii numea Dracula in volumul cu acelasi nume - vin cel mai des in contact cu omul este Brasovul, unde lupii coboara pana la pubelele de gunoi, pentru a cauta hrana.

Din acest motiv, organizatia mai sus amintita a incercat sa explice oamenilor ca lupul nu ataca oameni decat in cazuri foarte rare, apropierea animalului de locuinte fiind mai mult o posibila atractie turistica decat un pericol pentru viata omului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu